GÂNDURI DE ANUL NOU

"Dacă aş fi un bob de grâu, aş aştepta cuminte

Ca să mă coc, răbdând smerit în arşiţa fierbinte.

Apoi, legat cu fraţi de-ai mei, la moară de m-ar duce

De pietre m-aş lăsa sfărmat, s-ajung făină dulce.

Cînd m-aş vedea trecut de sită, asta mi-ar fi dorinţa:

Cu rugă de m-ar frământa, plângând, prescurăriţa.

Iar de m-ar pune în cuptor, oricât de-ncins să fie,

O, Doamne, ce frumos aş creşte, s’ajung la Liturghie!

Când preotul se roagă-n taină, îngenunchind sfios,

M-aş preschimba, prin Duhul Sfânt, în Trupul lui Hristos.

Şi dacă toate s-ar plini, un dor mi-ar mai rămâne:

Ca toate boabele de grâu să fie doar o pâine!

       

   Celui nu știe să deosebească binele de rău nu-i este îngăduit a judeca pe cei buni sau pe cei răi. Căci bun este omul care cunoaște pe Dumnezeu, dar el nu este, nu știe nimic si nu va ști vreodată. Căci calea cunoștinței lui Dumnezeu este bunătatea.

     Omul bun si iubitor de Dumnezeu nu mustră pe oameni pentru rele când sunt de față; iar în dos nu-i bârfește. Dar nici celor ce încearcă sa-i grăiască de rău nu le îngaduie.    Ci mai vârtos sa ne fie milă de ei, ca fiind slabi în puterea de a deosebi lucrurile si orbi cu inima si cu înțelegerea.    

     Căci primind răul ca bine, se pierd din pricina neștiinței, și nu cunosc pe Dumnezeu, sărmanii si nechibzuiții de ei.

     Mai bine este a ne ruga cu evlavie pentru aproapele, decât a-l mustra pentru tot lucrul.        

      Dovada iubirii nefățarnice este iertarea nedreptăților.

      Nu vei pierde nimic din tot ce vei ierta pentru Domnul, căci la timpul cuvenit îți vor veni înmulțite.

      Mare virtute este a răbda cele ce vin asupra noastră și a iubi pe cei ce ne urăsc, după cuvântul Domnului.

      O definiție a iubirii: sporirea prieteniei față de cei ce ne ocărăsc.

      Când începe cineva să simtă cu îmbelșugare dragostea lui Dumnezeu, începe sa iubească și pe aproapele întru simțirea Duhului. Și aceasta este dragostea despre care grăiesc toate Sfintele Scripturi. Căci prietenia după trup se desface foarte ușor când se gasește o cât de mică pricină. Pentru că nu a fost legată cu simțirea Duhului. Dar în sufletul ce stă sub înrâurirea lui Dumnezeu, chiar dacă s-ar întâmpla să se producă vreo suparare, totuși legătura dragostei nu se desface dintr-însul. Căci aprinzându-se pe sine însuși din nou de focul dragostei lui Dumnezeu, îndată revine iarăși la starea cea bună si cu multa bucurie primește dragostea aproapelui, chiar dacă a fost ocărât sau păgubit mult de către acela pentru ca acest suflet topește în dulceața lui Dumnezeu amărăciunea iscată de gâlceavă.

      Faza de mijloc din lucrarea sfintei cunostințe ne pricinuiește nu puțină întristare când, ocărându-l pe cineva dintr-o întărâtare oarecare, ni l-am facut dușman. Fiindcă această lucrare nu încetează de-a împunge conștiința noastră, până când, prin multa rugăciune de iertare, nu aducem pe cel ocarât la cugetul de odinioară.