VIEȚUIREA CREȘTINĂ ( II )

În ultima perioadă a vieții, mai ales, gîndul unei comunități creștine l-a urmărit pe Valeriu Gafencu (1921 – 1952), cel care avea să fie numit Sfântul închisorilor, de către Nicolae Steinhardt (1912 - 1989)  -  ambii contemporani ai multora dintre noi. Prin harul care s-a sălășluit în sufletul său, a ajuns la o concepție creștină integrală, capabilă să înțeleagă foarte nuanțat rostul creștinismului în lumea de azi și implicit al viețuirii și conviețuirii creștine.

         Prin urmare, a încercat să definească cu ajutorul unor principii, temeiurile și năzuințele unei comunități spirituale. Aceste temeiuri, năzuințe  și principii, exprimă sintetic o gîndire limpede, clară și oarecum vizionară, fiind temelii nemincinoase atît ale urcușului duhovnicesc personal al fiecăruia, (viețuire creștină) dar, mai ales, ale oricărei împreună lucrări spirituale (conviețuire creștină).

Astfel, temeiul de bază al unei astfel de comunități spirituale este elita creștină.

A fi elită creștină

Ø A fi elită creștină însemnă ca din dragoste pentru Dumnezeu să ucizi tot răul din tine și să urăști tot răul în afară de tine, iar din dragoste pentru oameni să porți crucea lui Hristos zi de zi și să îți pui viața pentru mîntuirea lumii.

Ø A fi elită creștină însemnează a cîrmui corabia lumii spre Hristos, urmîndu-i lui. Lumea văzînd exemplul acestei vieți, să consimtă a-I urma lui Hristos și astfel ... „toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm” conform îndemnului liturgic.

Elita harică se impune prin exemplul bun în trăire și prin consimțirea poporului, pe când exemplul rău nimicește tot

Dorința supremă și aspirația elitei creștine este dobândirea Învierii și astfel

Năzuim spre Înviere, prin faptul că:

Ø Vrem să aducem ( sau să readucem ) neamul la Biserică pentru a ne împăca (sau reconcilia) cu Dumnezeu.

Ø Vrem să creem în familie, în școală, în lume ( în general ) o educație și o cultură creștină pentru desăvîrșirea omului, care să adune toate energiile creatoare omenești în slujba omului și implicit a lui Dumnezeu.

Ø Vrem să formăm omul nou, născut din nou din Dumenezeu ( prin Taina Sfântului Botez ) și din ( și prin ) strădania lui personală.

Ø Vrem să înfăptuim împărăția lui Dumnezeu pe pămînt cu ajutorul Duhului Sfînt, luptînd împotriva forțelor satanice, oculte, etc.

Ø Vrem să trăim într-o comunitate creștină care să dea unitate în diversitatea formelor vieții și care să smulgă pe om din suferința morală și fizică. Prin omul nou s-ar da expresie creștină, prin conținut și formă, tuturor problemelor omenești din toate timpurile.

Posibile principii de viețuire creștină

Ø Principiul dragostei: supunem întru totul iubirea noastră iubirii lui Dumnezeu și în ea ne iubim unii pe alții.

Ø Principiul cinstei sufletești: Suntem nepărtinitori, recunoscînd fiecăruia ce este al lui. Cunoscînd toată uneltirea duhului rău, alegem cu înțelepciune lupta cinstită în care și cei ce cad sunt biruitori.

Ø Principiul educației: Zi de zi mă lepăd tot mai mult de omul cel vechi ca să mă desăvîrșesc în cel nou. Nu eu, ci Hristos trăiește în mine!Ø Principiul rugăciunii: Însoțim întreaga noastră viață cu rugăciunea, particulară și în Biserică.

Ø Principiul unității: Unde sunt doi, sau trei sau mai mulți, una suntem. Un dușman dintre noi este mai periculos decît o mie din afară. Dragostea ce ne unește este mai puternică decît orice ar putea să ne despartă.

Ø Principiul ascultării: Supunem întru totul voia noastră către Dumnezeu, ascultători făcîndu-ne pînă la moarte, urmându-i astfel Mântuitorului care “s-a făcut ascultător până la moarte și încă moarte pe cruce”! Unde sunt doi, unul ascultă. Ascultarea duce Biserica la biruință.

Ø Principiul libertății: În Hristos cunoaștem libertatea sufletească și de acțiune neprihănită, plină de înțelepciune și de îndrăzneală. Libertatea în adevăr respectă ascultarea, înfrumusețează unitatea, mărește simțul răspunderii.

Ø Principiul comunității: Unul întregește ceea ce lipsește celuilalt, astfel ca nimănui să nu-i prisosească și nimănui să nu-i lipsească. Forma ideală o ating cei ce dăruiesc totul, în smerenie. Încadrînd astfel interesele personale interesului general, tindem către o armonie universală. Dăruind vei dobândi!

Ø Principiul jertfei permanente: Muncim și jertfim pînă la moarte, avînd în față realitatea și bucuria mîntuirii

Ø Principiul cunoașterii: Cunoștem tot ceea ce poate fi cunoscut și stăpînim tot ceea ce poate fi stăpînit spre folosul, înălțarea și mîntuirea omului. Cercetăm totul ca din toate să alegem ce e bun.

           Călugării care erau sub ascultarea Sfântului Pahomie cel Mare (292-346), părinte al pustiei şi întemeietor al monahismului de obşte, erau obligați să învețe Evanghelia pe dinafară, pentru a avea fără încetare legile lui Hristos  prezente în minte, ca într-o carte deschisă permanent în fața ochilor sufletești; astfel ele se întipăresc în sufletul lor, lucrare ce le permitea să le împlinească cu mai multă ușurință și exactitate. Sfântul  Serafim din Sarov (1759-1833) zicea: ,,Trebuie să ne obișnuim sufletul să înoate, dacă se poate spune așa, în legea Domnului, pe care trebuie să o luăm de călăuză pentru viața noastră”.
           Zaheu şi casa lui poate constitui un model de vieţuire creştină. Jurnalul fericirii, al lui Steinhardt, e un manual practic de gândire și viețuire creștină. Petre Țuțea (1902 – 1991) spunea că „Fără Dumnezeu omul rămâne un biet animal raţional şi vorbitor, care vine de nicăieri şi merge spre nicăieri.”
          Cercetînd Evanghelia, și aplicând învățăturile în faptă, în cuvânt și în gând, omul va fi următor și împlinitor al voii Domnului și în puțină vreme Evanghelia îl va face să treacă de la pruncia spirituală, la maturitatea spirituală în Hristos. Atunci va deveni acel bărbat fericit, „care n-a umblat în sfatul necredicioșilor și în calea păcătoșilor nu a stat și pe scaunul păcătoșilor n-a șezut; ci în legea Domnului e voia lui și la legea Lui va cugeta ziua și noaptea. Și va ca un pom răsădit lângă izvoarele apelor, care rodul său va da la vremea sa și frunza lui nu va cădea; toate câte va face vor spori (Ps. 1, 1-3).

Sfântul Duh îi învață pe adevărații slujitori ai lui Dumnezeu, pe acei oameni pe care Dumnezeu i-a ales, spunându-le : ,,Luați aminte, poporul meu, la legea mea, plecați urechile voastre spre graiurile gurii mele” (Ps.77, 1).