Omul este OM numai in măsura in care visează la mântuirea sufletului, la mărirea neamului său şi se integrează in zbuciumul lui istoric si spiritual. Naţiunea este o componentă a sufletului său şi nu poate renunţa la ea fără a-şi mutila existenţa. Pe linia neamului, omul se urcă tot mai sus şi printr-un efort convergent se întâlneşte cu Dumnezeu si contemplă creaţia Lui in ordinea spirituală, etnică, a poporului din care face parte.
Sensul plenar al oricărei existenţe umane este o credinţă, un ideal, o concepţie de viaţă. Pentru asta trăim. Pentru a ne realiza ca persoană şi ca fiinţă umană cu origine divină. Ţel pe care nu-l putem împlini decât crezând, visând, imaginând ceva nou, proiectând dincolo de învelişul material al vieţii acesteia pământeşti, reflexele lumii de dincolo.
Trebuie sa prindem un crâmpei de cer in tot ce întreprindem aici pe pământ.
Trebuie sa avem ochii aţintiţi spre valori mai înalte decât zidurile în care trăim, patul in care dormim sau mâncarea ce-o digerăm. Nici chiar pleiada de invenţii tehnice, multitudinea de creaţii, care de care mai sofisticate de care ne folosim zilnic, nu trebuie să ne strice echilibrul interior. Toate acestea sunt lucruri pieritoare. Ele vin si pleacă si nu afectează destinul nostru împărătesc şi veşnic.
Cine-si renegă structura lui sufletească, îşi pierde identitatea spirituală, se despoaie de propriul său EU şi devine o anexă a lumii materiale. Toate înfrângerile îşi pot găsi o compensaţie sau o reparaţie, afară de aceea care anulează însăşi condiţia umană. Iar dacă Dumnezeu îi va chema la El pe aceia ce-şi apără cu atâta înverşunare înfăţişarea de OM şi chipul divin din interiorul lor, vor primi răsplata – mântuirea!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu