În Sfânta si Marea zi de Luni se face pomenire de fericitul Iosif şi de smochinul care s-a uscat prin blestemul Domnului. Patriarhul Iosif, care ne impresionează pe toţi prin dorinţa lui de a-I sluji lui Dumnezeu împlinind poruncile, prin dorinţa lui de a fi curat înaintea lui Dumnezeu, prin faptul ca a fost bun si binevoitor cu fraţii săi care l-au vândut in Egipt. El este o preînchipuire a Domnului, cel vândut de Iuda şi care a ţinut sa împlinească întru toate voia Părintelui Ceresc. Smochinul cel blestemat de Mântuitorul este un fel de pildă pentru noi, ca să ştim că Domnul Hristos răsplăteşte nu numai binele pe care-l fac oamenii, ci şi pedepseşte îndărătniciile lor.
În Sfânta si Marea Marţi se face pomenirea celor zece fecioare din Sfânta Evanghelie, punându-ni-se la suflet îndemnul ,,Privegheaţi si va rugaţi că nu ştiţi când vine Fiul Omului” (Matei 25, 13).
Miercurea Mare ne apropie si mai mult de Sfintele Paşti, astfel că Biserica a rânduit să luăm aminte in aceasta zi la două exemple:
· cel al păcătoasei desfrânate (înstrăinate de Dumnezeu şi care aducând in această zi, cu mare căinţă, smerenie si cu multe lacrimi, mir de mare preţ si ungându-L pe Hristos, devine mironosiţă)
· si cel al lui Iuda Iscarioteanul, ucenicul care, deşi apropiat de Domnul, L-a vândut, pentru treizeci de arginţi fariseilor şi cărturarilor ce voiau să-L ucidă.
Joi, este rânduit să prăznuim patru evenimente din Săptămâna Patimilor, primele două având loc ziua, iar celelalte două în noaptea de joi spre vineri.
· Spălarea picioarelor ucenicilor de către Mântuitorul, dându-le prin aceasta, lor si nouă, pildă de smerenie. (Ioan 13, 1-17)
· Cina cea de taină, adică aşezarea Sfintei Cuminecături. (Matei 26, 20-30; Marcu 14, 17-31; Luca 22, 14-38; Ioan 13)
· Rugăciunea cea mai presus de fire, în grădina Ghetsimani (Matei 26, 36-46; Ioan 17)
· Trădarea Domnului de către Iuda (Matei 26, 47-56)
În Ghetsimani, pe Hristos îl va încerca disperarea iar durerea sufletului îl va face să transpire sânge. Apoi biciul îi va sfârteca trupul, coroana de spini îi va răni fruntea, crucea îl va doborî la pământ, cuiele îl vor pironi, suliţa îi va străpunge pieptul. Vom crede noi şi atunci în el? Îl vom recunoaşte şi atunci ca Domn al nostru? Poporul îl va scuipa, capii religioşi îi vor cere să se salveze, tâlharul îl va ispiti să coboare jos de pe cruce. El însă va rămâne surd la aceste provocări deşi cu un singur gest şi-ar putea doborî toţi duşmanii; le va arăta o faţă ca de cremene, un obraz şi un spate supuse batjocurii şi bătăii deşi printr-un gest mai mic decât o clipire de ochi ar putea să pună capăt întregii suferinţe.
Când îl vom vedea astfel în vinerea mare vom crede noi în el?
În sâmbăta sfântă se va părea că mormântul are ultimul cuvânt şi că inevitabilul s-a înfăptuit. Vom crede noi şi atunci în el? Îl vom însoţi în toate aceste momente, adică ne vom asocia suferinţei sale pentru a ne plânge propriile păcate şi pe cele ale lumii întregi? Răstignindu-le vom avea curajul să le înmormântăm în scaunul de spovedanie?
Avem datoria creştinească şi de suflet de a trăi cât mai intens această săptămână sfântă pe care o începem. Este o chemare la a descoperi iubirea Fiului lui Dumnezeu care se răstigneşte pentru noi. Este un apel la a primi harul unic pe care ni-l poate aduce asumarea pătimirii lui Hristos.
Să păşim împreună cu Domnul în aceste zile şi, parcurgând drumul pătimirii şi al Crucii alături de El, să ne străduim să ajungem la a trăi adevărata bucurie a Învierii. Dacă moartea lui va deveni şi moartea noastră pentru păcat, atunci învierea lui va fi şi învierea noastră, adică eliberare de orice teamă şi orice sclavie!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu