miercuri, 15 iunie 2011

ÎNNOIRE ŞI CONTINUITATE - HRAMUL BISERICII ORTODOXE DIN SÂNMARTIN

 



“Binecuvântat eşti, Hristoase, Dumnezeul nostru, Cela ce preaînţelepţi pe pescari ai arătat, trimiţându-le lor Duhul Sfânt, şi printr-înşii lumea ai vânat, Iubitorule de oameni, mărire Ţie!”


Din peisajul localităţilor judeţului Arad face parte şi satul Sânmartin, odinioară comună, cu un rol aparte şi o însemnătate deosebită mai ales în rândul populaţiei de etnie germană din România. Această localitate este situată la 25 de kilometri de municipiul Arad şi se poate ajunge pe drumul judeţean DJ 709 B Arad – Curtici - Sânmartin şi din punct de vedere administrativ face parte din comuna Macea.
Toponimia Sânmartinului are origini străvechi şi se pare că se datorează unui sfânt celebrat mai ales în Biserica Romano-Catolică, SFÂNTUL MARTIN DE TOURS, episcop al vechii cetăţi din vestul Franţei, TOURS, care a trăit în perioada 315-397. De aceea în unele documente mai vechi satul Sânmartin mai este amintit sub denumirea de SZENTMARTON, sau SANKTMARTIN, sau SÂNMARTON. De altfel în întreg Ardealulul există multe localităţi cu această denumire în judeţele Cluj, Mureş, Harghita, Bihor.
După 1990 populaţia germană a emigrat în masă şi astfel satul a fost repopulat cu români veniţi din diferite părti ale ţării, Bistriţa, Moldova, Maramureş etc., care cu timpul şi-au edificat un locaş de cult ortodox sub vrednica păstorire a preotului Dehelean Gheorghe, actualmente la Lipova şi cu râvna deosebită a credincioşilor din tânăra parohie Sânmartin care pană nu demult (1993) a fost doar filie la parohia Macea. Biserica a fost târnosită în 1997 de către Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop dr. Timotei Seviciu al Aradului împreună cu un ales sobor de preoţi. Din momentul târnosirii lăcaşului de cult se poate vorbi despre actul oficial de naştere al parohiei ortodoxe române Sânmartin din judeţul Arad, deoarece până atunci slujbele se oficiau într-o casă unde a fost amenajată o capelă.
Hramul Bisericii Ortodoxe din Sânmartin este Pogorârea Sfântului Duh, ca o mulţumire către Dumnezeu cel unic în fiinţă dar întreit în persoană, care a rânduit ca şi credincioşii de pe aceste locuri să aibă propriul locaş de închinare.
Anul acesta hramul a fost prăznuit într-un cadru mai aparte dându-se importanţa cuvenită acestei sărbători. Şapte preoţi din diferite localităţi ( pr. Morar Gheorghe - Macea, pr. Ilie Nădăban - Curtici, pr. Marian Han - Şofronea, pr. prof. Pompiliu Gavra - Sânpaul, pr. prof. dr. Călin Dragoş - Olari, pr. Dan Moldovan - Peregul Mare, pr. Radu Bocşa - Şeitin) au răspuns invitaţiei preotului paroh  Prună Cristian, de a sluji împreună Vecernia plecării genunchilor, rugându-se împreună cu mulţimea credincioşilor care au fost de faţă (şi aceştia venind din mai multe părţi). A fost un moment de aleasă trăire duhovnicească dat fiind şi cuprinsul deosebit al celor şapte rugăciuni care s-au citit de către fiecare preot în parte care împreună cu credincioşii şi-au plecat genunchii în semn de umilinţă, smerenie dar şi de mulţumire către Dumnezeu pentru binefacerile revărsate asupra noastră. Cântarea la strană a fost  susţinută de un inimos grup de patru tineri, trei studenţi la Facultatea de Teologie Arad şi un elev la Seminarul Teologic Ortodox Liceal Arad, cu menţiunea că trei dintre aceştia sunt fiii duhovniceşti ai parohiei Sânmartin.
Preotul Gheorghe Morar, de la parohia Macea, a pus la sufletele celor prezenţi un emoţionant cuvânt de învăţătură în care a reliefat importanţa hramului pentru comunitatea ortodoxă din Sânmartin şi a reafirmat valorile care stau la baza creştinismului: credinţa, nădejdea şi dragostea. Părintele a mai vorbit şi despre unicitatea, sfinţenia, sobornicitatea (universalitatea) şi originea apostolică a Bisericii Creştine subliniind faptul că creştinismul românesc este de origine direct-apostolică prin activitatea misionară a Sfântului Apostol Andrei în părţile Dobrogei.
Identitatea noastră creştină, patriotismul românilor şi moştenirea  culturală au fost alte aspecte care au reieşit din cuvântarea părintelui Morar fiecare creştin fiind îndemnat astfel să ţină cu dragoste, mândrie şi credinţă predaniile strămoşeşti şi totodată să le asigure continuitatea de-a lungul vremurilor.
Manifestările dedicate hramului au continuat cu un program de muzică populară susţinut de un ansamblu din Macea la care au participat toţi cei doritori prin cântec, joc şi voie bună.
Agapa frăţească oferită la sfârşit a întregit o zi cu adevărat memorabilă din viaţa satului şi a Bisericii Ortodoxe din Sânmartin  fiecare dintre cei prezenţi manifestându-şi bucuria şi speranţa revederii anul viitor. La organizarea sărbătoririi hramului au contribuit şi ”mai marii …satelor”,  în speţă, Primăria Macea care a alocat fonduri cu ocazia acestui praznic pentru foarte buna desfăşurare a activităţilor care s-au impus.
Sărbătoarea Sfintei Treimi în parohia Sânmartin a continuat după oficierea Sfintei Liturghii, cu o procesiune la o troiţă de la un capăt al satului unde a avut loc sfinţirea apei şi unde s-au adus rugăciuni „ pentru buna întocmire a văzduhului, pentru îmbelşugarea roadelor pământului si pentru vremuri paşnice” subliniindu-se astfel legătura de veacuri dintre om şi Dumnezeu, dintre om şi pământul care ne asigură „pâinea noastră cea de toate zilele”. 
În spiritul unei tradiţii locale s-au binecuvântat spice de grâu din viitoarea recoltă, pe care credincioşii le-au dus la casele lor cu credinţa că Bunul Dumnezeu le va binecuvânta şi ocroti casele, familiile şi roadele ostenelii dumnealor de-a lungul anului.
Cu nădejdea că prin rugăciunile noastre Dumnezeu va binecuvânta şi va ocroti “satul acesta, ţara aceasta şi toate oraşele şi satele” Îi mulţumim pentru tot şi pentru toate!



duminică, 12 iunie 2011

RUSALIILE - MOMENTUL NAŞTERII BISERICII CREŞTINE

În Vechiul Testament, Rusaliile sunt, la început, o sărbătoare agricolă de bucurie, în care se oferea pârgă din roadele pământului (Ieş. 23, 16; Num. 28, 26; Ieş. 23, 16), numită și „Sărbătoarea săptămânilor” (Ieş. 34, 22; Lev.23, 15). Mai târziu, ajunge o aniversare a Legământului, care fusese încheiat la 50 de zile ( ziua Cincizecimii de care se vorbeşte în Fapte 2,1) de la ieşirea din robia egipteană (Ieş. 19, 1-16).
Și Rusaliile creștine au legătură cu Legământul, fiind o sărbătoare a încheierii lăuntrice a Noului Legământ al harului și iubirii, prin pogorârea Sfântului Duh.
Rusaliile reprezintă și consacrarea solemnă a Bisericii întemeiate de Iisus Hristos însă Duhul Sfânt nu este dăruit numai Bisericii în ansamblu, ci și fiecărui creștin în parte, cu darurile sale: “Iar roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea, îndelungă-răbdarea, bunătatea, facerea de bine, credinţa, Blândeţea, înfrânarea, curăţia; împotriva unora ca acestea nu este lege.”(Gal. 5,22 - 23).
Minunea Rusaliilor de la Ierusalim se continuă în Biserică, aducând rod în taina Sfântului Mir. De aceea, Rusaliile sunt și o sărbătoare de mulțumire pentru harul Mirului.
Semnificația Rusaliilor creștine mai poate cuprinde următoarele aspecte:
·        revărsarea eshatologică a Duhului Sfânt (cf. Ioil 3, 1-5, citat de Petru în cuvântarea sa din Fapte 2, capitol în care se mai cuprinde momentul şi efectele pogorârii Sfântului Duh, uimirea celor de faţă şi la final botezul celor aproximativ trei mii de suflete care “stăruiau în învăţătura apostolilor şi în împărtăşire, în frângerea pâinii şi în rugăciuni”);
·        încununarea Paștelui lui Hristos, prin revărsarea Duhului asupra apostolilor;
·        adunarea comunității mesianice, potrivit profețiilor;
·        deschiderea Bisericii către toate popoarele;
·        începutul misiunii apostolilor.
Rusaliile îşi au importanţa lor biblică şi astăzi constituie o recapitulare a evenimentelor petrecute la acel moment şi care nu poate decât sa ne facă bine, atât credinţei, cât şi practicii noastre creştine.
Rusaliile au marcat abilitatea de a scoate Evanghelia din graniţele strâmte ale iudaismului, pentru a o răspândi la toate neamurile de pe faţa pământului. Abilitatea de a vorbi in limbi noi a marcat cu “foc şi cu suflare de vânt” că se intră într-o dimensiune nouă a existenţei umane, acea a mântuirii duse până la marginile pământului.
Cum ar trebui sa prăznuim amintirea unei astfel de zile?
În nici un caz cu o naivă aşteptare a unei repetări a ei in fiecare an calendaristic. Rusaliile au fost o “poartă” prin care s-a trecut acum două mii de ani, nu o destinaţie la care trebuie să ne tot întoarcem. Biserica nu trăieşte privind înapoi, ci aruncându-se spre ceea ce este înainte, în ducerea la bun sfârşit a planului divin.
De Rusalii aniversăm bunătatea lui Dumnezeu venită peste noi: “Căci vouă este dată făgăduinţa şi copiilor voştri şi tuturor celor de departe, pe oricâţi îi va chema Domnul Dumnezeul nostru.” (Fapte 2:39).
De Rusalii aniversăm importanţa venirii Duhului Sfânt pentru formarea Bisericii, pentru naşterea noastră din nou si pentru împuternicirea noastră sa vestim Evanghelia. 
Odată cu Rusaliile am intrat in epoca puterii venite de sus „Ci veţi lua putere, venind Duhul Sfânt peste voi, şi Îmi veţi fi Mie martori în Ierusalim şi în toată Iudeea şi în Samaria şi până la marginea pământului.”(Fapte 1:8).
Rusaliile ne aduc aminte că, în afara Duhului Sfânt, nu există în noi nici un fel de resurse suficiente pentru împlinirea misiunii noastre creştine.
Ce-am putea face in mod special de Rusalii? 
De Rusalii ar trebui să proclamăm sau să vorbim, prin cuvânt şi prin faptă, despre Dumnezeu (unic în fiinţă dar întreit în persoană) şi Evanghelia Sa, măcar la o singură persoană  care nu ştie sau nu a auzit sau nu a înţeles mesajul divin.
Acesta ar fi un indiciu că noi am înţeles adevărata semnificaţie a evenimentului.
Altfel, sărbătoarea va fi o simplă “comemorare”, rece si sterilă.
Un gând la vreme de Rusalii: " Să vedem flăcările iadului dedesubtul nostru şi să simţim limbile de foc ale Rusaliilor deasupra noastră!"